Merkel îndeamnă nemții să voteze cu Laschet – 60m.ro

Distribuie acest articol!

    Angela Merkel a îndemnat sâmbătă la vot, în numele ”viitorului” Germaniei, cu conservatorul Armin Laschet, în ultimul său miting electoral, la Aachen, cu o zi înaintea unor alegeri legislative strânse, care încheie cei 16 ani de când se află putere, relatează AFP.

    ”Este vorba despre viitorul vostru, despre viitorul copiilor voştri şi despre viitorul părinţilor lor, iar numai la patru ani aveţi ocazia să decideţi, la nivel federal, cine să modeleze acest viitor, la Berlin”, a declarat cancelarul la un miting la Aachen, alături de candidatul creştin-democrat, uşor devansat în sondaje de către social-democratul Olaf Scholz.

    La acest ultim miting al său în calitate de cancelar, Angela Merkel, care nu a reuşit să-şi pregătească succesiunea, nu şi-a menajat eforturile pentru ca nepopularul şi neîndemânaticul candidat creştin-democrat să recupereze teren.

    ”Trebuie să luăm decizii bune, acesta este lucrul care contează pentru voi mâine, pentru că este vorba despre ţara voatră, iar voi decideţi viitorul Guvern”, care să asigure ”prosperitatea, securitatea şi pacea”, a subliniat Merkel.

    ”Lumea se schimnbă foarte repede, iar Armin Laschet are multe de făcut în calitate de cancelar”, a apreciat ea.

    ”«C»-ul de la CDU nu înseamnă că trebuie să fii creştin ca să votezi cu CDU, ci că este vorba despre o viziune a omenirii care nu se teme de oameni, care are încredere în oameni şi care respectă mereu oamenii şi diferenţele lor”, a declarat ea.

    “Armin Laschet a arătat, toată viaţa sa, că poate realiza acest lucru, nu doar în teorie, ci cu pasiune şi angajament”, a dat ea asigurări, prezentând un lider în măsură ”să construiască poduri între oameni” şi să le accepte ”diferenţele”.

    Acest fost jurnalist, în vârsră de 60 de ani, ”a învăţat politică pornind de la zero şi a condus acest land, Renania de Nord-Westfalia, ca pe un land prosper”, a declarat şefa Guvernului german.

    Merkel riscă să expedieze afacerile curente în lunile următoare, pe timpul unor eventuale negocieri în vederea formării unei noi coaliţii de guvernare.

    Angela Merkel, în vârstă de 67 de ani, urmează să se retragă din viaţa politică după alegeri, după o carieră de aleasă de peste 30 de ani.

    Ea se bucură de o mare popularitate, în pfida unui bilanţ amestecat.


    Distribuie acest articol!