Administrația locală din comuna Chilia Veche nu oferă niciun ajutor pentru dezvoltarea turismului în zonă, chiar dacă locuitorii depun eforturi considerabile pentru modernizarea pensiunilor din localitate și atragerea turiștilor. Lipsa constanței apei potabile, a unei canalizări moderne, deșeuri provenite din resturile vegetale sunt doar câteva dintre problemele stringente cu care se confruntă localnicii. În vederea soluționării acestui caz, senatorul AUR, Valentin Cioromelea, se adresează ministrului Mediului, Tancos Barna.
”Înainte de a vă invita să vizitați Chilia Veche și să gustați din borșul pescăresc care nu se compară cu nimic altceva, solicit să depășim blocajul administrativ și să identificăm soluții în baza prerogativele dumneavoastră și a atribuțiilor conferinte de funcția pe care o dețineți. Atât eu, în calitate de senator AUR Tulcea, cât și locuitorii comunei Chilia Veche, avem dreptul să știm dacă sunt în desfășurare programe privind furnizarea apei potabile către satele ce aparțin comunei și dacă aveți cunoștințe despre existența unui contract pe care firma de salubrizare îl are în desfășurare cu primăria privind ridicarea resturilor vegetale”, a declarat senatorul AUR, Valentin Cioromelea.
Acum principala problemă a locuitorilor este reprezentată de furnizarea cu întrerupere a apei potabile, având în vedere lipsa unei canalizări, iar cea construită până în 1989 s-a colmatat. Paradoxol, chiar dacă sunt înconjuraţi cu apă, locuitorii nu au apă pentru nevoile zilnice, pentru că staţia de tratare este subdimensionată şi nu face față consumului. Astfel, cine are posibilitatea, stochează apă potabilă în intervalele în care este furnizată. Mai mult, proprietarii de pensiuni precum și locuitorii din Deltă se plâng din cauza lipsei posibilităţii de predare a tuturor categoriilor de deşeuri, către operatorului de salubrizare. Pentru că în Delta Dunării, nu se poate da foc deşeurilor, locuitorii sunt nevoiți să le stocheze resturile vegetale şi acestea pur şi simplu putrezesc. O mare problemă semnalată de comunitate este faptul că nu exstă posibilitatea transformării resturilor vegetale, în compost.
Chilia Veche este cea mai populată așezare rurală din Delta Dunării, cu peste 1.000 de locuitori, la care se adaugă peisaje parcă rupte din Rai. Comuna se află în partea de nord a județului Tulcea, pe malul drept al Brațului Chilia, în Delta Dunării, pe „insula continentală”, situată în fața celebrei Cetăți Chilia (construită în 1479) care a aparținut lui Ștefan cel Mare.