Luni au loc alegeri legislative anticipate în Canada, la mai puţin de doi ani de la ultimul scrutin electoral. Înainte de ziua votului, sondajele de opinie arătau că premierul canadian în exerciţiu, liberalul Justin Trudeau, şi principalul său rival, conservatorul moderat Erin O’Toole, sunt la egalitate în preferințele electoratului. Din acest motiv, duminică, în ultima zi de campanie, cei doi politicieni au fost din nou pe teren, notează AFP.
Prim-ministrul Justin Trudeau a avut numeroase întâlniri cu electoratul chiar şi în cea de-a 36-a zi şi ultima a unei campanii electorale denumită „fulgeri”. Acesta a vizitat provinciile Ontario, Manitoba şi Columbia Britanică.
„Cum vom pune capăt acestei pandemii? Ce valori vom aduce în guvern? Ce direcţie vom da pentru familiile noastre, pentru afacerile noastre şi pentru viitorul nostru? De aceea organizăm aceste alegeri. Ca să aflăm răspunsul la aceste întrebări”, le-a declarat alegătorilor șeful guvernului canadian.
Trudeau, în vârstă de 49 de ani, care a trecut printr-o campanie agitată, a declanşat alegeri anticipate pe 15 august 2021, în speranţa că va obţine din nou majoritatea în Camera Comunelor din Canada, pe care a pierdut-o la alegerile din 2019, transmite Agerpres.
Opoziția politică a lui Justin Trudeau
La rândul său, liderul conservator Erin O’Toole, care a ştiut să se impună pe scena politică în ultimele săptămâni, şi-a încheiat campania în orașul canadian Toronto, acolo unde candidează pentru un post în Parlamentul federal din Ottawa.
Politicianul conservator Erin O’Toole, la un miting electoral în ultima zi a campaniei electorale pentru alegerile anticipate. Sursă foto: Profimedia Images
De asemenea, liderul Noului Partid Democrat (NDP), care se declară de stânga, Jagmeet Singh, cât și reprezentantul de frunte al Blocului Quebecoaz (secesionist), Yves-François Blanchet, dar şi lidera Partidului Verde, Annamie Paul, au desfășurat activități electorale în circumscripţiile lor în ultimă zi de campanie.