Italia face referendum pentru legalizarea canabisului – 60m.ro

Distribuie acest articol!

    Susţinătorii legalizării consumului de canabis din Italia au anunţat sâmbătă că au strâns suficiente semnături pentru organizarea unui referendum în acest sens la începutul anului viitor, transmite Reuters.

    Propunerea de referendum urmăreşte legalizarea cultivării canabisului pentru uz personal şi reducerea sancţiunilor pentru alte infracţiuni legate de canabis, pentru ca cei care încalcă legea să nu mai rişte pedepse cu închisoarea pentru vânzarea unor cantităţi mici de droguri.

    Organizatorii petiţiei au adunat cele 500.000 de semnături necesare în şapte zile, mult mai repede decât de obicei, datorită unei legi aprobate în iulie care permite colectarea semnăturilor online.

    Anterior, era permisă doar semnarea personală a petiţiei.

    “Acesta este un rezultat extraordinar, dar nu este surprinzător”, a declarat comitetul de organizare a referendumului, care este alcătuit dintr-o serie de grupuri de susţinere a canabisului.

    “Rapiditatea sprijinului arată dorinţa de schimbare pentru canabis”, a adăugat comitetul într-un comunicat.

    Semnăturile trebuie verificate oficial, iar organizatorii au cerut oamenilor să îşi adauge numele înainte de termenul limită de la sfârşitul lunii septembrie, pentru a evita orice risc de respingere a referendumului dacă unele dintre ele sunt considerate invalide.

    Antonella Soldo, din grupul de presiune pentru canabis ”Better Legal”, a declarat că aproape jumătate dintre semnatari au vârste de sub 25 de ani.

    Organizarea referendumurilor în Italia este mult mai uşoară prin noua lege care permite semnăturile online.

    O campanie pentru un vot popular pentru legalizarea eutanasiei, lansată înainte de campania pro-canabis, a adunat deja peste 900.000 de semnături.

    Principalele partide politice ale Italiei din guvernul de uniune naţională al premierului Mario Draghi, sunt împărţite în privinţa canabisului.

    Mişcarea  5 Stele favorizează liberalizarea, căreia i se opune cu fermitate Liga de Dreapta şi Fraţii Italiei.

    Partidul Democrat de centru-stânga adoptă, în general, o linie prudentă, fără angajament. Grupurile pro-canabis au primit un impuls în 2019, când cea mai înaltă instanţă de apel din Italia a decis că cultivarea canabisului pentru uz personal este legală, dar verdictul nu a fost încă reflectat în noua legislaţie, lăsând problema neclară.


    Distribuie acest articol!