Arhim. Mihail Stanciu: Părintele Sofian, ajutător cu sfatul și rugăciunea. Întâmplări minunate din viața Apostolului Bucureștilor, plecat la Domnul chiar în timpul slujbei de Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie 2002)

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

„Prin sfinții care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia într-înșii.” (Ps. 15, 3)

Păstor înțelept și grabnic ajutător celor din nevoi, Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu (1912-2002) aduce în lumina mărturisitorilor creștini ai Bisericii Ortodoxe Români din secolul XX o strălucire aparte. Floare a darurilor dumnezeiești, asemănător Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, modelul și ocrotitorul lui duhovnicesc, s-a dovedit un om de rugăciune și de acțiune, de carte și de arte, agonisind în sine prin multe nevoințe de-a lungul „primilor 90 de ani de viață”1 harul Duhului Sfânt și străduindu- se să-l facă accesibil totodată și multor creștini dreptcredincioși2. Părintele Sofian a împlinit cuvântul Sfântului Serafim de Sarov: „Găsește-ți pacea și în jurul tău se vor mântui mii de oameni”. Iradia liniște, dar nu liniștea unei tăceri mormântale, ci o liniște senină, în care auzeai sensurile profunde ale glasului dumnezeiesc. Așa cum, în timpul rugăciunii, Dumnezeu ne grăiește în tăcere și în liniște, tot așa în jurul părintelui Sofian, în acea ambianță liniștitoare, senină a prezenței lui, simțeai mireasma sfințeniei.

Din acest motiv Părintele Sofian a fost iubit de credincioși, atât de cei apropiați, cât și de cei îndepărtați care nu-l cunoscuseră direct, personal. Școala monahală, erudiția academică, experiența mistică a „Rugului Aprins” și cuptorul detenției l-au format și i-au dat ocazia să rodească virtuțile creștine întru adânc, în discreție, mai ales că el evita și combătea orice formă de evlavie idolatră păguboasă de suflet3. Dar aceste roade cerești nu le-a păstrat pentru sine, ci cu iubire și mărinimie le-a împărtășit semenilor, dăruindu-le bucurii duhovnicești și totodată „purtând sarcinile” (Galateni 6, 2) lor, ridicându-le povara păcatelor și ajutându-i la îndreptare.

Multe sunt mărturiile credincioșilor aduse, în semn de recunoștință, pentru felul cum Dumnezeu a intervenit în viața lor în chip minunat la mijlocirea Părintelui Sofian. Unii au primit harul și ajutorul lui Dumnezeu prin cuvintele și sfaturile pline de înțelepciune rostite de Părintele în timpul spovedaniei sau chiar al discuțiilor față către față ori telefonic. Alții s-au bucurat și de atingerea lui când, după ce- i însemna lin cu semnul Sfintei Cruci, Părintele le pogora cerul pe cap odată cu mâna sa aducătoare de binecuvântare divină. Alții au primit harul și mângâierea lui Dumnezeu în timpul slujbelor săvârșite (Sfânta Liturghie, Priveghere, Botez, Cununie, Maslu, Aghiazmă) de Părintele Sofian care, prin prezența sa luminoasă, se armoniza în întregime cu Duhul lin al cântărilor Bisericii. Însă cei mai mulți s-au bucurat de rugăciunile lui care se ridicau la cer precum tămâia cea frumos înmiresmată și bineplăcută lui Dumnezeu, dar străbăteau nu numai cerul, ci și pământul și iadul cu toți cei vii și adormiți, drepți și păcătoși, pe care-i pomenea și-i învăluia cu dragostea sa.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro