Cunoscutul jurnalist Sorin Roșca Stănescu a lansat chiar de ziua lui o carte de memorii și dezvăluiri extraordinare. Însă unele informații despre viața și familia sa, de abia aflate chiar de el, ca urmare a conspectării dosarelor sale de la CNSAS de către cercetătorii Dan Andronic și Alice Barb, nu se regăsesc în volumul apărut la 49 de ani de când a intrat în presă. Ce știam noi, din amintirile bătrânilor luptători anticomuniști, este că tatăl lui Sorin Roșca Stănescu a fost executat de securitatea bolșevică a anilor ’50 după un interogatoriu în care acesta a refuzat să-și trădeze camarazii. Așadar, noile date descoperite de SRS le vom vedea dezvoltate în volumul aniversar de la o jumătate de secol de activitate pe tărâmul informațiilor. Creatorul celebrului ziar ZIUA a publicat în editorialul său de astăzi câteva crâmpeie deosebite din știrile istorice tocmai aflate, pe care ActiveNews le reproduce aici, în cadrul Parteneriatului care ne onorează, însoțind articolul cu urarea de La Mulți Ani și o imagine-cadou de la noi, disponibilă mai jos. (V.R.).
E
prea târziu. Sau poate nu. Astăzi îmi lansez la Clubul Diplomaților
cartea autobiografică. Se numește „SRS – ’Nașul’ presei române”. Din
conținutul ei lipsesc câteva informații esențiale. Care practic au sosit
în ultimul moment. Și, din acest motiv, vor face obiectul altei cărți.
Cum a fost urmărită familia mea de Securitate? Și cum am fost urmărit eu
însumi? Și cu ce preț?
În urmă cu doi ani, la o întâlnire după 50 de ani a
supraviețuitorilor redacțiilor „Viața Studențească” și „Amfiteatru”,
Nicolae Dan Fruntelată, primul meu redactor șef, mi-a mărturisit că
angajarea mea în presă a fost o provocare aproape imposibilă. De la
secția de cadre a Partidului Comunist Român, acestuia i s-a atras
atenția că, deși patru ani de zile fusesem, în calitate de student,
redactor cu o jumătate de normă, nu puteam fi angajat cu o normă
întreagă, întrucât aveam un dosar de cadre mizerabil. Nu a fost
informat în ce a constat mizeria. Dar, după ce s-a sfătuit cu Ion Traian
Ștefănescu, care era ministrul pentru Problemele Tineretului și care
îmi fusese profesor la catedra de Dreptul Muncii a Facultății de Drept,
unde mi-am luat lucrarea de diplomă cu nota 10, Fruntelată a recurs la
un truc. Am intrat în presă pe ușa din dos. Pe un post de corector. Care
apoi a fost transformat în post de redactor. În scurt timp. De fapt, am
lucrat permanent ca ziarist.
Și iată că, cu puțin timp înainte de a împlini vârsta de 72 de ani,
curiozitatea m-a împins să încerc să aflu în ce a constat mizeria din
dosarele mele de cadre. Și am apelat la autorii cărții care va fi
lansată astăzi. La Dan Andronic și la Alice Barbu. Ambii fiind istorici
acreditați la CNSAS. Aceștia au solicitat dosarele mele și ale familiei
mele.