Campion pe două roți: Povestea orădeanului Șerban Luncan, ajuns la doar 19 ani campion național la ciclism (FOTO)

Printre zecile de ciclişti care au concurat acum două săptămâni în Sălacea, la Campionatul Naţional, s-a remarcat un orădean ambiţios. La 19 ani, Şerban Luncan a câştigat aurul la proba de contratimp, iar în aceste zile concurează cu zeci de ciclişti profesionişti în Turul României.  

Deşi practică ciclismul de numai trei ani, Şerban are un obiectiv bine stabilit: vrea să ajungă într-o echipă world tour, din prima ligă, iar pentru asta pedalează în medie 600 kilometri pe săptămână. E susţinut chiar de cel mai bun ciclist al României, Eduard Grosu, cu care se antrenează adesea.

Copilul cu rachetă

Şerban se dă pe bicicletă de la 5 ani, dar până acum trei ani o considera doar un mijloc de relaxare. Timp de 10 ani pasiunea lui a fost tenisul de câmp. A participat la multe competiţii şi a avut rezultate, dar, din cauza unor probleme de sănătate şi a unei accidentări la genunchi, a decis să renunţe. „După atâţia ani de tenis îmi doream altceva, un sport care să mă provoace”, spune el.

Cum l-a prins „microbul” ciclismului? La prima ediţie a Turului Bihorului (n.r. competiţie care adună ciclişti din toată lumea), în 2016, bunicul său i-a propus să îl însoţească în Piaţa Unirii din Oradea, ca să-i vadă pe sportivi. Momentul în care i-a zărit pe rutieri a fost de neuitat. „Atunci am devenit pasionat de acest sport. Mi s-a părut atât de dur, de imprevizibil şi fascinant”, îşi aminteşte tânărul.

Remarcat din prima

În 2018, Şerban s-a înscris în CarCover Racing Team Oradea, un club de pasionaţi de ciclism de şosea şi montan din care fac parte amatori şi profesionişti. Era încă elev, la mate-info, la Liceul Teoretic Aurel Lazăr.

 » sursa: ebihoreanul.ro