USR dacă vrea să se țină de cuvânt să iasă din actuala coaliție de guvernare, restul este doar VRĂJEALĂ – CRITICII.RO

USR a ieșit public prin vocea unuia din cei doi copreședinți să spună că PNL și UDMR nu s-au ținut de cuvânt și au dat țeapă partidului. Nu știm aici se refereau la tăierea pensiilor speciale, la desființarea secției speciale pentru cercetarea magistraților sau la alegerea primarilor în două tururi. Despre lozinca fără penali în funcții publice nici nu mai are rost să amintim, a rămas doar o lozincă.

USR are toate pârghiile necesare pentru a forța ca ceea ce a promis electoratului să se îndeplinească. Practic fără voturile lor guvernul nu poate să mai existe, ori acestea devin deja suficiente pentru a impune partenerilor de guvernare să facă ceea ce și-au asumat împreună.

Toate legile menționate mai sus pot trece pe repede înainte în parlament deoarece cele trei partide au majoritatea necesară. Dar au trecut 12 luni și nimic nu s-a întâmplat deoarece pur și simplu nu se dorește.

USR spune că ar vrea, că partenerii nu vor, dar stă la guvernare unde este cald și bine, funcții sunt multe și salarii pe măsură.

Pensiile speciale, alegerea primarilor în două tururi, sau reformele din justiție se puteau face pe repede înainte și prin ordonanță de urgență, urmând ca apoi să fie aprobate de către parlament, dacă chiar se dorea cu adevărat o reformă.

USR trebuie să se decidă: fie impune ca să își onoreze obligațiile asumate în campania electorală de 4 ani, fie va dispărea de pe scena politică ratându-se încă o șansă uriașă de a se face puțină reformă în România.

 » vezi mai mult pe www.CRITICII.ro