Igor Grosu, președintele parlamentululi Republicii Moldova, a venit în parlamentul României ca să mai cerșească ceva bani pentru republica Moldova, statul care nu se poate întreține singur dar unde există loc să se fure cel puțin un miliard de euro anual.
Este patetic să fii să vorbești de o frăția sau de o dezvoltare comună în condițiile în care decalajele dintre cele două state sunt foarte mari, iar corupția din România pare să fie o problemă nesemnificativă față de cea din Republica Moldova.
Igor Grosu era membru al guvernului în timpul căruia s-au delapidat băncile de peste un miliard de euro și acum are curajul să vină în fața românilor și să mai ceară bani. Bani pentru ce, ca să fure politicienii din republica Moldova din puținul românilor?
Nu îi este rușine lui Igor GROSU să vină în parlamentul României și să vorbească în condițiile în care PAS și Maia Sandu au menținut interdicția aplicată lui George Simion, politician român care s-a bătut pentru BASARABIA, ce face parte din comisia parlamentară România-Republica Moldova, dispune de imunitate diplomatică dar care este și președintele unui partid parlamentar.
Vă spunem noi: nu îi este rușine.