A doua filmare cu mirul care curge din trei icoane ale Părintelui Justin Pârvu de la Petru Vodă. EXCLUSIV ActiveNews TV

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Prima filmare cu icoana izvorâtoare de mir a Părintelui Justin. VIDEO mai sus.

În urmă cu o săptămână v-am prezentat o minune care a avut loc sub ochii noștri, sâmbătă, 21 august 2021, în chilia cea veche a Părintelui Justin Pârvu, Duhovnicul Neamului, din Mănăstirea Petru Vodă de la Deal, de călugări.

Lacrimile de mir au țâșnit din icoana care era așezată pe fotoliul său pentru spovedanie și primire, chiar în timp ce filmam. Fusesem chemați practic chiar de Părintele Justin, după ce, cu o zi înainte, cursese doar o picătură de mir din fruntea vrednicului de pomenire Părinte, fapt despre care am aflat de la colega noastră, Ana-Maria Radulian, și care ne-a mânat cu grăbire, după Putna și Văratec spre Petru Vodă.

Probabil, ajunși la Mănăstirea închinată Sfinților Arhangheli și Sfinților Închisorilor, Părintele a vrut să afle cât mai multă lume, prin intermediul nostru, că Sfința Sa plânge cu mir pentru România. Altă explicație nu găsesc.

Deși am trăit cu ajutorul Domnului și Maicii Sale mai multe minuni, multe mijlocite chiar de bunul și blândul înainte văzătorul cu duhul Părintele nostru Justin, sub imperiul fenomenului miraculos nu am subliniat suficient în relatarea din urmă cu o săptămână că în același timp s-au prelins picături de mir și din alte două reproduceri iconice cu chipul Părintelui, una dintre ele din chilie și o a doua din holul de la intrare unde ne-a întâmpinat de-atâtea ori (foto).

Cu o batistuță de la Maica Justina acolo de față am șters ușor din mirul de pe cele trei icoane. Și astăzi are o mireasmă extrem de puternică, dată de mirul care, repet, a țâșnit sub ochii noștri ca niște lacrimi.

Reproducerea pe pânză a icoanei Părintelui Justin literalmente respira cu mir, care se prelingea ușor-ușor, odată cu mesajul său pentru România.

Aceasta este mărturia pe care o dau, spre încredințare și știință, însoțind-o cu a doua filmare, aici mai jos, și noi fotografii.

Dumnezeu să apere România!

A doua filmare cu toate cele trei icoane izvorâtoare de mir. VIDEO:

Noi FOTOGRAFII revelatoare:

 

 

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro