Un grup de cercetători au studiat episoadele de vreme severă care au dus la inundații ce au făcut 220 de morți în nordul Europei la mijloc de iulie și una dintre concluzii a fost că aceste episoade au fost posibile și din cauza încălzirii climatice din ultimul secol. Aceste ploi extraordinare din Germania și Belgia se produc în medie o dată la 400 de ani, dar pe viitor se vor produce mai des, cu cât atmosfera se va încălzi tot mai mult.
Între 12 și 15 iulie au fost episoade de vreme severă în Germania, Belgia și Olanda și debitele râurilor au atins niveluri record, mai multe localități fiind devastate de ape. Numărul de morți a fost de 220, cei mai mulți în Germania.
Un studiu al World Weather Attribution spune că acțiunile oamenilor au crescut posibilitatea ca astfel de episoade dure să se întâmple, ponderea de creștere fiind în intervalul 1,2 – 9 ori față de șansele care erau acum un secol.
Temperatura a crescut în medie cu 1,2 grade C în ultimul secol, iar dacă încălzirea va continua spre +2 grade, șansele producerii unor evenimente meteo atât de severe vor crește, ajungând să fie de 1,2 – 1.4 ori mai mari decât în prezent pentru ploile torențiale de vară care durează două zile.
Aceste estimări se bazează pe observații, pe modele climatice regionale și pe diverse simulări matematice și climatice.
Din cauza schimbărilor climatice, intensitatea unui eveniment de ploaie extremă în timpul verii în zona nordului Germaniei a crescut cu 3-19% față de era preindustrială, când temperaturile medii erau cu 1,2 grade C mai mici.
În regiunile râurilor Ahr și Erft din Germania și Meuse (Belgia) au căzut și 90 mm de ploaie în mai puțin de 24 de ore și în momentele de maxim,