Un bărbat rătăcit sâmbătă în Munții Bucegi, de negăsit. Salvamontiștii fac apel la cetățeni

Un turist rătăcit sâmbătă seară pe traseul Piatra Arsă – Poiana Stânii din Munții Bucegi este căutat de salvamontiştii din cadrul Serviciului Public Local Sinaia şi Serviciului Public Judeţean Prahova, aceştia lansând un apel către cei care deţin informaţii ce pot fi de folos.

Conform datelor postate pe pagina de Facebook a Serviciului Naţional Salvamont, persoana care se numeşte Daniel Zarioiu, are 36 de ani şi este căutată de sâmbătă seară, de la ora 21:00.

Turistul nu a fost găsit şi nici nu mai răspunde la telefon, neavând semnal sau având telefon închis, potrivit Agerpres.

„Cine poate oferi orice informaţii care pot ajuta la acţiunea de căutare sunt rugaţi să le transmită salvamontiştilor din Sinaia sau Prahova prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont – 0SALVAMONT sau 037.212.66.68”, menţionează sursa citată.

Editor : Liviu Cojan

 » sursa: www.digi24.ro