Lapis lazuli și Afganistanul – Povestea superbelor pietre albastre care au fascinat oamenii de câteva milenii

​Lapis lazuli este o piatră albastră scumpă care a fascinat omul încă de acum peste opt milenii: prințesele sumeriene aveau coliere din aceste pietre, iar faraonii au purtat pandantive cu aceste pietre albastre extrem de rare. Cele mai valoroase pietre de lapis lazuli au fost aduse din nordul Afganistanului și erau la fel de scumpe ca aurul, iar pictorii renascentiști au folosit un pigment special obținut prin măcinarea acestor pietre. Lapis lazuli sunt și astăzi extrase în nordul Afganistanului, într-o regiune în care talibanii obțin anual milioane de dolari din aceste mine.

Superba piatră albastră a cerului și zeilor

Lapis lazuli este un mineral rar de culoare albastră, folosit la confecționarea unor obiecte de artă. Proprietățile sale variază în funcție de compoziție.

Lapis lazuli a avut încă de acum câteva mii de ani o simbolistică deosebită datorită rarității și a albastrului intens. A fost asociată cu cerul, cu zeii, cu regalitatea și doar cei cu un statut foarte înalt își permiteau să poarte bijuterii cu această rocă sau să folosească mici obiecte.

Prințesele din orașul sumerian Ur purtau acum mai bine de patru milenii coliere cu aceste pietre albastre superbe și tot în necropolele din Ur au fost descoperite mii de statuete mici reprezentând animale, dar au fost găsite și sigilii. Praful fin obținut prin măcinarea acestei roci era folosit de femeile bogate din Egiptul Antic pe post de fard de pleoape, iar această rocă a fost folosită în cantități mici și la masca funerară a faraonului Tutankhamon.

A căpătat o aură magică datorită culorii albastre superbe și intense, era folosită și la amulete și se credea că alungă spiritele rele și deochiul și că poate vindeca unele boli. În lumea Romei antice nu a fost foarte mult prezentă această rocă,

 » sursa: hotnews.ro