Libris aniversează 30 de ani în piața cărții cu o nouă identitate vizuală inspirată din ADN-ul de librar

Românii citesc mai mult, mai variat, iar recomandările și portofoliul curatoriat reprezintă argumente importante în decizia de cumpărare. Libris marchează trei decenii de existență pe piața de carte cu o nouă identitate vizuală și demararea unui plan amplu de investiții în experiența cititorilor pe site, dar și în afara acestuia, prin interacțiuni culturale cu scriitori sau echipa Libris.

Astfel, website-ul Libris.ro, destinație vizitată lunar de peste 800.000 persoane interesate de cărți și experiențe culturale se schimbă complet și pune mai mult în lumina reflectoarelor “vedetele” industriei: cărțile și pe autorii lor. Cititorii vor regăsi, pe lângă selecția vastă de 50.000 titluri în limba română și peste 235.000 titluri în limba engleză, o varietate de recomandări de lectură, recenzii și opțiuni de a răsfoi volumele preferate înainte de achiziție.

Așa cum cărțile cele mai iubite au nevoie din când în când de o reeditare, și nouă ne-a venit rândul să ne prezentăm cu o copertă nouă în fața cititorilor, mai atractivă, mai dinamică și mai actuală. Ne inspirăm din alegerile cititorilor noștri în aceeași măsură în care ne propunem să oferim la rândul nostru inspirație„, a explicat Laura Țeposu, CEO Libris.

Libris

La oferirea noii experiențe de lectură și interacțiune culturală a lucrat activ o echipă de peste 20 specialiști în eCommerce, marketing și IT, strategia de rebranding a Libris fiind realizată cu ajutorul agenției locale Brandient.

Investiții de 4 milioane de euro pentru experiența cititorilor

În anul care marchează trei decenii pe piața de carte, comanda medie pe Libris a depășit pragul de 100 de lei, în creștere cu 10% față de perioada similară din 2020 și cu 25% față de 2019. Cele mai mari creșteri față de anul 2019 s-au înregistrat pe segmentul de dezvoltare personală (48%),

 » sursa: qbebe.ro