Prețurile apartamentelor s-au majorat în Timișoara, ca urmare a scumpirii materialelor de construcție

În primele 5 luni ale anului 2021, prețurile materialelor de construcții au crescut cu 30% până la 80%, ceea ce a determinat majorarea prețurilor la apartamente în Timișoara, ajungând la 1.339 de euro pe metru pătrat util.

Media prețurilor apartamentelor noi s-a apropiat, ca și valoare, de media celor vechi, diferența fiind de doar 21 euro/mp, înregistrată în iunie 2021.

Ca efect al situației pandemice și a prețurilor în creștere, cererea a scăzut cu aproximativ 7% în ultimul an atât pe zona apartamentelor de vânzare, dar și pe piața chiriilor (-6%). 

Cu toate acestea, specialiștii Blitz au remarcat și o tendință de creștere a cererii în trimestrul al doilea 2021, în special în lunile aprilie și mai, odată cu ridicarea restricțiilor și relansarea evenimentelor culturale. 

“Cererea aproape s-a dublat în cel de-al doilea trimestru al lui 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, odată cu înlesnirea restricțiilor și scăderea cazurilor provocate de pandemie, oamenii și-au recâștigat un apetit de achiziție și fac achiziții în marile centre economice, dar nu numai”, a spus Cătălin Priscorniță, CEO Blitz.

Începând cu luna martie 2021, biroul din Timișoara al companiei imobiliare Blitz și-a deschis porțile, în prezent ajungând să dețină în portofoliu peste 500 de proprietăți, dar și terenuri și spații comerciale Mai mult decât atât, luna iunie a fost marcată de deschiderea unei noi locații ale francizei imobiliare Blitz. 

”Notorietatea arhitecturii prin care orașul de pe Bega se remarcă, nu a fost singurul lucru care a atras compania imobiliară Blitz. Fiind un centru economic, cultural și universitar important în România, Timișoara este o oportunitate reală în planul de dezvoltare națională a companiei Blitz. Acum, rezidenții acestui oraș emblematic în România, pot opta pentru servicii imobiliare complete,

 » sursa: ziuadevest.ro