Purtător de cuvânt al talibanilor: Vrem ca ambasadele să îşi continue activitatea, nu va exista vreun risc pentru diplomaţi

Distribuie acest articol!

    Suhail Shaheen, purtător de cuvânt al talibanilor, a declarat la BBC că vrea ca ambasadele de la Kabul să îşi continue activitatea, el subliniind că diplomaţii nu sunt în pericol.

    “Vrem ca toate ambasadele să îşi continue activitatea, nu va exista vreun risc pentru diplomaţi. Cu toţii ar trebui să îşi continue activitatea la fel ca în trecut”, a afirmat Shaheen, potrivit The Guardian. “Facem apel la Ghani şi la ceilalţi lideri să coopereze cu noi”, a adăugat el.

    Guvernul afgan şi talibanii negociază un transfer paşnicd al puterii la Kabul, după ce insurgenţii au ajuns la porţile capitalei.

    Al Arabiya notează că Ali Ahmad Jalali, fost ministru de Interne, probabil va fi numit la conducerea administraţiei interimare a ţării. Nu se ştie dacă talibanii sunt de acord cu numirea lui Jalali, dar el a fost văzut ca un nume potenţial acceptabil pentru coordonarea tranziţiei de putere, precizează alarabiya.net.


    Distribuie acest articol!