Andor este cel mai tânăr pompier român care a plecat în misiunea din Grecia. Este din Brașov și are doar 20 de ani. Tânărul salvator povestește cum a ajuns să lupte cu flăcările în insula Evia și cum au reacționat părinții săi când au aflat de plecare. Aflat la începutul carierei, Andor le mulțumește colegilor care îl ajută să pătrundă tainele acestei meserii.
Andor: „Eram în concediu când am primit anunțul pe grupul de muncă, de la comandant. «Deseară se pleacă spre București, iar mâine spre Grecia». L-am sunat imediat și i-am spus că vreau să merg și eu. Văzusem situația din Grecia și mă gândeam la cât de greu trebuie să le fie.
În meseria noastră, a salvatorilor, nu există termenul de străin. Suntem oameni și trebuie să ne ajutăm!
Când le-am spus că plec, ai mei s-au temut, dar au înțeles că îmi doresc să fiu acolo și să pun și eu umărul la tot acest efort comun. Acum vorbim zilnic, după ce termin tura.
Intervențiile sunt destul de dificile. Terenul este foarte accidentat, iar din cauza căldurii și a vegetației uscate, pot apărea incendii oriunde. E ca o cursă contracronometru. Trebuie să acționăm imediat ca să stingem focul înainte de a se extinde.
„Voi rămâne în Grecia cât va fi nevoie de noi”
Vorbim des cu localnicii, sunt impresionați de cum ne-am mobilizat și ne mulțumesc pentru ajutor. Chiar ne-au spus că ne consideră de-ai lor.
Cineva ne-a mulțumit chiar în limba română și ne-a oferit apă rece. Astfel de gesturi te copleșesc și îți confirmă că ai ales cea mai frumoasă meserie din lume.
Voi rămâne în Grecia cât va fi nevoie de noi și sper ca la anul să mă întorc aici în vacanță,