Distribuie acest articol!
Horia Tecău a povestit cum Roger Federer a reușit să-l șocheze. “Este un tip foarte curios, foarte conștient de ce se întâmplă în lumea tenisului. O dată m-a surprins la un antrenament. M-a întrebat despre situația tenisului din România, dacă s-a rezolvat cu lipsa finanțării de la stat”, a dezvăluit Tecău
“Mă gândeam ‘De unde știe Federer ce se întâmplă la noi în Federație? Îl interesează pe el de Federație?’”, a completat Tecău, potrivit Gazeta Sporturilor.
Tenismenul român a vorbit și despre ceilalți doi coloși din tenisul masculin:
“Pe Nadal îl apreciez pentru modestie, putere de muncă, ambiție, seriozitate și ambiție. Are o modestie ieșită din comun. E genul care intră în vestiar și salută pe toată lumea. La fel face și când se termină turneul, chiar dacă a câștigat sau a pierdut.”
“Djokovic are calitățile lui. Determinare, ambiție și putere mentală fantastice. Are un curaj enorm. Îi place să facă de toate și e foarte talentat. Nu cred că va fi afectat că nu a luat medalia la Jocurile Olimpice. E clar că e dezamăgit, dar, dacă aș paria că un jucător își revine după un așa moment, ar fi Djokovic.”
Distribuie acest articol!