O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea de Stat din Ohio, SUA, a descoperit într-un gheţar din podişul Tibet o serie de virusuri necunoscute. Cercetătorii au prelevat două eşantioane dintr-o calotă glaciară veche de 15.000 de ani, Guliya, situată la 6,7 kilometri deasupra nivelului mării, în vestul Chinei.
În aceste probe specialiştii au descoperit 33 de virusuri, dintre care cel puţin 28 erau necunoscute, supravieţuind până acum pentru că au fost îngheţate.
Cel mai probabil, ele provin mai degrabă din sol sau plante decât de la oameni ori animale, şi s-au adaptat la condiţii extreme, au concluzionat oamenii de ştiinţă. Tocmai de aceea, acestea nu sunt periculoase pentru om.
„Gheaţa ne oferă o arhivă îngheţată”, spune Lonnie Thompson, coautor al studiului şi profesor de ştiinţe ale Pământului în Ohio. Studiile ar putea ajuta la căutarea vieţii pe Marte.