ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Marele Nicolae Steinhardt – mărturisitor și pătimitor în închisorile comuniste, care a pătruns în profunzime cele mai subtile resorturi și mecanisme ale totalitarismului și ne-a lăsat pagini extrem de valoroase despre credință, libertate, curaj, demnitate, multe dintre ele profetice și de mare folos în înțelegerea modului cum funcționează și se înstăpânesc totalitarismul și tirania – spunea: „Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face un bine. Nici Domnul nu intră nechemat.”
Spunea un părinte că binele făcut cu forța nu mai este bine. Fiindcă în acest caz binele este despărțit de iubire, pe care părintele Staniloae o punea în legătura inseparabilă cu libertatea. Iubirea presupune implicit încrederea în om. Prin urmare, se întemeiază în încredere și libertate. Iar binele nu poate fi făcut decât în cadrul relației de iubire între persoane, al comuniunii, bazate pe libertate și încredere. Tot Steinhardt spunea că „situația de creștin e tot una cu statutul de aristocrat. De ce? Pentru că își are temeiul în cele mai «senioriale» însușiri: libertatea și încrederea (credința). Ce este nobilul? Mai presus de orice, un om liber”.
Recunoscând faptul că binele nu poate fi despărțit de iubire (este, de fapt, un rod al ei) și, implicit, de libertate și încredere, atunci înțelegem că niciodată vreun „bine” impus cu prețul renunțării la libertate, sub diferite pretexte, precum cel al „siguranței”, nu este un bine în adevăratul sens, ci este o denaturare a binelui, denaturare care este cu mult mai periculoasă decât răul vădit, pe care îl putem recunoaște. Răul deghizat sub aparența binelui și răul ascuns la vedere, precum și confuzia dintre rău și bine – urmare a totalei bulversări axiologice ce definește epoca noastră – au consecințe cu mult mai distructive, fiindcă ne este alterată vederea, capacitatea de discernere, adică o putere lăuntrică esențială, care este, de fapt, principala „armă” în paza sufletului. Pierzând această „armă”, suntem aduși lesne în robie lăuntrică.
Iar oamenii care nu mai sunt liberi sufletește nu mai pot fi în comuniune. Și nu-i mai privesc pe ceilalți cu încredere, ci cu suspiciune și frică. De aici, armonia comuniunii este înlocuită de dezbinare și neîncredere. Exact acestea sunt precondițiile pentru instaurarea unui totalitarism. Niciodată binele nu poate exista în afara comuniunii cu Dumnezeu și cu ceilalți. Niciodată binele nu poate construi ceva pe frică. Sursa binelui este Dumnezeu și iubirea Lui pentru noi, iubire din și prin care am fost creați – ceea ce înseamnă că viața noastră și lumea sunt daruri ale Lui, deci ele nu sunt realitatea ultimă și absolută. Iubirea e opusul fricii, iar darul implică nu numai concepția că izvorul tuturor bunătăților este Dumnezeu, dar are la bază și ideea de comuniune – cum constata Ernest Bernea,