Gheorghiță face anunțul trecerii de la „vaccinarea completă” la vaccinarea perpetuă: de la toamnă intră-n ring a treia doză sau al doilea rapel, spuneți-i cum vreți. Dr. Adrian Marinescu de la Balș: „E un UPDATE al vaccinului”

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat că doza 3 sau rapelul 2 se va administra începând din această toamnă. El pretinde că prioritate vor avea medicii, bolnavii și bătrânii (persoanele considerate „vulnerabile”), dar așa a fost la început narațiunea și despre întâia doză, până când injectarea s-a generalizat, din ianuarie până în iulie, la nivelul întregii populații.

„Avem această decizie de a administra doza 3 sau rapelul la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare. În primul rând pentru personalul medical, care se află la risc de îmbolnăvire și continuând cu peroanele vulnerabile, peste 65 de ani și cei aflați în evidență cu boli cronice”, a anunțat Valeriu Gheorghiță, marți, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Antena3.ro

„Este foarte probabil să luăm în considerare istoricul de trecere prin boală.

Practic, o persoană care are istoric de trecere prin boală și a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicație de a face rapelul cu cea de-a treia doză de vaccin, având în vedere că trecerea prin boală este un element important de activare a răspunsului imun”, a încercat să mai îndulcească „decizia” coordonatorul campaniei de vaccinare.

El a încercat să stârnească îngrijorare amintind despre noile cazuri de infectare cu varianta Delta a noului coronavirus, neuitând să menționeze că s-a ajuns deja la 5 decese puse pe seama bolii.

„Evoluția săptămânală a proporției cazurilor confirmate cu variantă Delta din numărul total al cazurilor identificate cu variante virale de îngrijorare are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în săptămâna 21, la peste 6,8%, în săptămâna 29. Am observat o creștere de circa 5 ori a numărului de cazuri confirmate cu variantă Delta”, a mai punctat Gheorghiță.

Ideea administrării unei a treia doze de „vaccin”, ba chiar a câte unei doze noi la fiecare 6-8 luni, a fost enunțată în primul rând de vicepreședintele Pfizer, Albert Bourla, care anunțase încă din luna mai 2021 că se pregătește a treia doză și că „vaccinul” Covid administrat în prezent are o eficiență de cel puțin 6 luni. De unde tragem concluzia că se vor lansa 1-2 doze de rapel pe an, dacă pandemia continuă în aceeași formă ca până acum. 

Vedeta de rezervă de la Balș: „Ne interesează să fie, practic, un update al vaccinului”

În întâmpinarea lui Valeriu Gheorghiță vine dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, care explică la ce și pentru cine ar fi bună, în opinia lui, a treia doză de „vaccin” Covid.

„Dacă vorbim de doza a 3-a vorbim într-adevăr de persoane care au nevoie și aici sunt cei cu o imunitate deficitară,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro