ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Azi
noapte războiul la Prut a-nceput,
Românii
trec dincolo iară
Să
ia înapoi, prin sabie și scut,
Istoria („ca și
răzbunarea” – spunea meșterul Beligan) e „o mâncare” ce se
consumă rece. Prima consemnează sec, cea de a doua savurează
pe-ndelete. Dar până să ajungă istorie clipa arde, pârjolește,
mistuie. Istoria e rece, în vreme ce clipa e însăși viața. Nu
sunt istoric. Prin urmare o să vă vorbesc „doar” despre viață.
Așadar, istoria
consemnează că, în timpul celui de-al doilea război mondial,
pe 22
iunie 1941,
România s-a alăturat Finlandei,
Ungariei, Italiei și Germaniei în atacarea
Uniunii Sovietice.
La 16 iulie Chișinăul a fost eliberat, la 24 iulie regele Mihai I,
însoțit de generalul Ion Antonescu și regina-mamă Elena vizitează
centrul administrativ al Bucovinei, orașul Cernăuți. La 26 iulie a
fost eliberată Cetatea Albă. Până pe 26
iulie,
Basarabia și Bucovina de nord au fost eliberate după ce numai cu un
an înainte, România le pierdea fără luptă. Cu un an în urmă,
la 6 iulie, Academia Română ținea o ședință de doliu.”Vor tăcea clopotele între Prut și Nistru. Vor tăcea cu toate
până la… Până la cea de-a doua Înviere care va veni!”– spunea Nicolae Iorga. Peste doar un an, cu prilejul eliberării
Basarabiei, la 27 iulie 1941, la Chișinău a fost organizată o
paradă militară la care au participat înalte oficialități
românești. „Trăiască
Basarabia și Bucovina în veci românești!”scria cu litere de-o șchioapă în ziarul „Universul”. Într-o
cuvântare ținută la radio regele Mihai I spunea: „Ostași!
Împreună cu Mama mea și țara întreagă, ne închinăm cu
smerenie înaintea ofițerilor, subofițerilor și trupei, români și
germani, care și-au jertfit viața pentru dezrobirea pământului
strămoșesc”.Așa sună istoria.
Clipa sună cam așa:„…
la un moment dat intrând pe un drumeag, am auzit niște gemete care
veneau dintr-o porumbiște. M-am apropiat și… inima parcă
încetase să bată. Într-un lac de sânge, cu burta sfârtecată de
explozia unui proiectil, zăcea un ostaș român ce abia își mai
trăgea sufletul. Cu lacrimi în ochi se uita neajutorat la mine.
Parcă voia să-mi spună ceva, însă nu putea fiindcă avea gura
plină de sânge. Eram dezorientat, neștiind ce să fac în aceste
ultime clipe de viață ale muribundului.