Mama a plecat alături de copilul ei de 5 ani din comuna Cudalbi în Galați ieri dimineață. La întoarcere, aflați în stația de microbuz, femeia i-a spus copilului că se duce să îi ia covrigi și a dispărut, abandonându-și copilul pe stradă. Timp de ore întregi micuțul și-a așteptat mama, plângând, însă femeia nu s-a mai întors după el. Trecătorii au observat copilul și au sunat la 112, cerând ajutorul autorităților. Polițiștii au anchetat incidentul și în scurt timp au dat de mamă, care se întorsese acasă și care și-a a justificat gestul ei ca o pedeapsă aplicată minorului pentru că nu vrea să o asculte.
“Aceasta a precizat că și-a abandonat copilul deoarece nu are resurse financiare pentru a-i asigura buna creștere și pentru faptul că mama ei este foarte agresivă, atât cu ea, cât și cu copilul. Copilul manifestă un comportament agresiv față de dumneaei, o lovește”. spune Camelia Todorovici, avocatul din oficiu al femeii.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și mâine va fi prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
„În data de 22 iulie 2021, în jurul orei 10:45, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că un minor cu vârsta de aproximativ 5 ani, a fost găsit singur, dezorientat, pe strada Siderurgiștilor, în fața clădirii cunoscută sub numele de ”Casa Roșie”, din municipiul Galați. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Galați, care a constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Minorul a fost preluat de poliție, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta a fost abandonat în zona respectivă chiar de mama sa. Aceasta,