Deputatul Alexandru Muraru, Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, a reacționat miercuri la articolul de opinie semnat de Vladimir Putin și publicat pe 12 iulie pe site-ul oficial al Kremlinului, în care președintele rus vorbește „despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor” și susține, printre altele, că Basarabia și Bucovina de Nord „au fost ocupate” de către România în 1918, la finalul Primului Război Mondial.
„Basarabia nu a fost „ocupată” de către România în 1918, la finalul Primului Război Mondial, așa cum afirmă președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, ci realipită, în urma unor procese democratice și realități istorice”, afirmă deputatul Alexandru Muraru într-un comunicat de presă, în care critică declarațiile președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, referitoare la Basarabia.
În opinia consilierului onorific al premierului României, articolul de opinie al președintelui rus reprezintă „o altă denaturare semnificativă a adevărului istoric și o ultragiere a memoriei celor care au purtat idealurile de libertate și democrație pentru Basarabia”.
Revizionismul, tezele disimulatorii despre trecut și denaturarea adevărului istoric nu fac decât să consolideze realitatea că narațiunile istorice false sunt parte a unui război hibrid purtat de Federația Rusă, se mai precizează în comunicat.
Bucovina și Basarabia au fost dintotdeauna ale României
„Bucovina a făcut parte din ținutul istoric al Moldovei dintotdeauna, până când a fost anexată de Monarhia Habsburgică în 1775, iar Basarabia, teritoriul dintre Prut și Nistru, a fost anexată prin Tratatul de la București din 1812 de către Imperiul Rus”, explică deputatul Alexandru Muraru, care mai spune că „nu doar victoriile militare din Primul Război Mondial sau intervenția armatei au stat la temelia României Mari,