O familie din China şi-a regăsit fiul răpit în urmă cu 24 de ani, întâlnirea între tânăr şi părinţii săi biologici fiind filmată şi prezentată de televiziunea chineză. Guo Gangtang şi-a căutat fiul ani de zile, călătorind sute de mii de mile pe motocicletă prin ţară şi lipind afişe peste tot.
Băieţelul i-a fost răpit când avea doi ani, din faţa porţii, într-o perioadă în care astfel de infracţiuni erau extrem de răspândite în China.
Potrivit jurnaliştilor de la New York Times, Guo Gangtang şi soţia lui, Zhang Wenge, s-au reîntâlnit recent cu fiul lui pierdut când micuţul avea doar doi ani. Acum în vârstă de 26 de ani, tânărul şi-a îmbrăţişat părinţii biologici într-un moment extrem de emoţionant şi presărat cu lacrimi. Femeia a strigat în repetate rânduri „Băiatul meu!”.
El a fost găsit de poliţia din Shandong, care a potrivit mai multe mostre de ADN şi a reuşit, după alte investigaţii, să ajungă la concluzia că tânărul care era stabilit în altă provincie, Henan, este într-adevăr fiul pierdut al soţilor Guo Gangtang şi Zhang Wenge.
Îndârjirea tatălui de a-şi găsi fiul răpit a ajuns chiar subiect de film în China. În primii ani de după răpire, bărbatul a schimbat 10 motociclete în călătoriile lui prin China în care a împărţit afişe cu mesajul „Fiule, unde eşti?” şi o fotografie a micuţului, popularizând cauza.
Mai mult, în 2012, bărbatul a fondat o organizaţie care să-i ajute pe părinţi să-şi găsească fiii şi fiicele pierdute.
Nytimes.com mai notează că băieţelul a fost răpit de un cuplu, care l-a vândut apoi unei familii. Jurnaliştii americani subliniază că răpirile şi traficul de copii este o problemă majoră de mulţi ani în China, infracţiunile fiind mai răspândite în anii 90 şi fiind legate de politica de atunci a Chinei care permitea cuplurilor să aibă un singur copil.