O femeie japoneză, în vârstă de 53 ani, a fost arestată după ce a încercat să stingă flacăra olimpică folosind un pistol cu apă. S-a întâmplat, luni, în momentul trecerii ştafetei prin prefectura Ibaraki, informează Agerpres. Jocurile Olimpice vor debuta pe 23 iulie şi sunt găzduite de Japonia.
În înregistrările video cu respectivul moment se vede cum femeia a aşteptat liniştită, în mulţime, cu pistolul de apă în mână până când alergătorul care ţinea torţa în mână a ajuns în apropierea sa, iar în acel moment a îndreptat „arma” către flacără, stropind-o de câteva ori, fără să reuşească însă să o stingă.
Femeia a fost imediat înconjurată de agenţi de poliţie, fiind reţinută. Ea şi-a asumat gestul, declarându-se împotriva organizării Jocurilor Olimpice, în contextul pandemiei de coronavirus, notează G4Media.ro.
Japonia se confruntă cu infecţii Covid-19, astfel că găzduirea Jocurilor Olimpice îi nemulţumeşte pe unii dintre cetăţeni. The Guardian a scris, zilele trecute, că Japonia ar putea impune noi restricţii privind numărul de persoane care au voie în tribune la competiţiile din cadrul JO.
Iniţial, autorităţile au decis că tribunele vor putea fi folosite la 50% din capacitate, dar să nu primească mai mult de 10.000 de persoane. Recent, prim ministrul japonez, Yoshihide Suga, a afirmat că rămâne ca opţiune şi organizarea competiţiilor fără spectatori, dar fiind numărul în creştere de infecţii cu SARS-CoV-2.