Frăţia ambroziei: Cum au ajuns Ioan Mang şi Petru Filip să le provoace alergii vecinilor (FOTO)

Locuitorii din zona străzii Făcliei se plâng că nu mai pot ieşi din case din cauza alergiilor provocate de ambrozia care a umplut terenurile din zonă.

Oamenii au reclamat situaţia inclusiv Primăriei, fără ca administraţia locală să facă ceva, în ciuda amenzilor de până la 5.000 lei prevăzute pentru persoanele fizice şi 20.000 lei pentru cele juridice care nu îşi curăţă proprietăţile de buruieni.

Ei i s-au plâns lui Bihorel că situaţia a devenit insuportabilă şi că, deşi are legea în mână, Poliţia Locală evită să ia măsuri, stânjenită probabil de faptul că lista proprietarilor de terenuri nelucrate este deschisă de liderul PSD Bihor, Ioan Mang, proprietar peste un amplasament din strada Iederei, şi de fostul primar al Oradiei, Petru Filip, deţinătorul unei parcele în zona străzii Făgetului.

Profesori universitari şi figuri marcante ale social-democraţiei bihorene, celor doi politicieni le-o fi greu să se aplece de la înălţimea poziţiilor să culeagă buruienile de pe terenurile lor sau măcar să pună pe cineva să facă asta.

Dacă în schimb erau nişte orădeni de rând, aşa i-ar fi plesnit poliţiştii cu nişte amenzi, de lăcrimau mai rău decât de la ambrozie…

 » sursa: ebihoreanul.ro