Decizie în cazul celor trei surori din Iași, care au fost spălate pe cap de bunica lor, cu o substanță toxică, pentru animale. După ce vor fi externate, copilele vor fi duse într-un centru de plasament, în regim de urgență. Asistenții sociali au mers astăzi la locuința femeii și au constatat că fetele nu au condiții potrivite de îngrijire în familie. Sunt probleme pe fondul consumului de alcool și al violențelor. Mama e plecată la muncă în străinătate, iar cel mai probabil pentru fete se va căuta un asistent maternal.
Trei asistenți sociali de la Direcția pentru Protecția Copilului Iași au mers în Jigoreni, la locuința bunicii care și-a spălat nepoatele pe cap cu o soluție de uz veterinar, decizie care ar fi putut duce la o tragedie. Au stat de vorbă cu femeia, dar și cu vecinii, iar concluzia a fost clară: fetele nu sunt în siguranță în familie.
Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt DGASPC Iași: “Bunica și tatăl nu sunt în stare să aibă grijă de cei trei copii, în primul rând din cauza consumului de alcool, dar și din cauza violenței care este la nivelul familiei. La externare, cei trei copii vor merge la centrul de plasament în regim de urgență”.
Bunica spune că ținea substanța destinată animalelor de câțiva ani buni în casă și nu s-a gândit nicio clipă că ar putea să le facă rău fetelor. Pe fata cea mare o avea chiar ea în plasament. Surorile mai mici, care mai petrec timp și cu ceilalți bunici, într-o altă localitate, veniseră în vizită.
Bunica fetelor: „Au venit câteva zile la mine și o vedeam că se scarpină în cap. O aveam demult. Demult o aveam acolo de vreo 5-6 ani. Am pus apă, apoi trei ceșcuțe acolo și am spălat-o.