Coronavirus: 33 de AMENZI, aplicate de poliţiştii constănţeni, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța, un număr total de 33 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 1.500 de lei.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 77 de societăți comerciale și PFA.

În cursul zilei de joi, 27 mai a.c., 300 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 865 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.

A.F.

 » sursa: www.replicaonline.ro