Castelul Wesselenyi, cel mai mare castel baroc din Transilvania a fost cumpărat de o firmă cu un singur angajat și revândut statului ungar

Castelul Weselenyi de la Jibou este cel mai mare castel baroc din Transilvania. Acesta și-a căpătat aspectul din prezent în perioada lui Wesselenyi Miklos, la finele secolului al XVIII-lea, lucrările finalizându-se în 1810. 

Presa locală din Cluj a informat recent despre vânzarea castelului către un SRL, înregistrat în 2020 și care are un singur angajat. Firma se numește Micro Vision Consult SRL și este patronată de Fechete Radu Mihai, care a plătit 800.000 de euro către compania de licitații din capitală care  aderulat afacerea, Artmark Historical Estate SRL.

După această tranzacție, castelul a fost revândut unei companii maghiare numită Manevi Zrt, care este, totodată, parte a societății Magyar Nemzeti Vagyonkezelő Zrt, proprietatea statului ungar, relatează Graiul Sălajului, Gazeta de Cluj și portalul maszol.ro 

Castelul Wesselenyi se află în curtea Grădinii Botanice de la Jibou. Acesta e construit în stil baroc și clasicist , cu o suprafață utilă de 2.200 mp și două etaje. Asupra proprietății Wesselenyi și-au lăsat amrpenta cei mai buni pictori și arhitecți din Transilvania, printre care se numără Franz Wrabetz, Johann Martin Stock sau Franz Neuhauser.

Ultimul proprietar al imobilului a fost Teleki Artúrné Wesselényi Ilona, iar descendenta sa, Janicskó Éva a luptat 17 ani în instanță pentru redobândirea castelului. Moștenitorul a fost nevoit să scoată castelul la vânzare pentru că era prea scump la întreținere, iar cheltuielile de renovare erau exorbitante.

Proprietarul castelului Wesselenyi ar fi cerut 1,5 milioane de euro pentru proprietatea de la Jibou, dar prețul s-a redu, în final, la 900.000 de euro, iar, astăzi, acesta a fost cumpărat pentru nu mai mult de 800.000 de euro de către firma clujeană.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro