Titan este cel mai interesant satelit al planetei Saturn și este o lume cu totul aparte, fiindcă are, precum Terra, o atmosferă consistentă, dune, țărmuri, lacuri și râuri. Titan este o lume dominată de metan, iar temperaturile sunt de -180 de grade Celsius. Chiar și așa, este unul dintre cele mai incitante locuri din Sistemul Solar pentru că am putea găsi viață, iar o misiune va pleca în câțiva ani către acest satelit îndepărtat al lui Saturn. Mai jos puteți citi despre ce se poate vedea pe Titan, ce se întâmplă acolo și de ce locul este unul atât de special. Mulți spun că Titan este un loc mai interesant decât Marte, însă este foarte greu de ajuns acolo.
Informația pe scurt:
- Titan este amăgitor de asemănătoare cu Terra: are nori și furtuni, râuri și lacuri, ceață, dune, munți, țărmuri și mări. Chimia este cu totul diferită, este frig cumplit și peisajul este dominat de metan și etan, hidrocarburi care rămân în stare lichidă din cauza mediului rece.
- Titan se află la peste un miliard de km de Terra, iar acest satelit al lui Saturn este mult mai mare decât Luna și chiar decât planeta Mercur. Este corpul ceresc cel mai îndepărtat pe care noi, pământenii, am asolizat, sonda Huygens ajungând acolo în ianuarie 2005.
- Titan este fascinant fiindcă este unul dintre puținele locuri din Sistemul Solar care ar putea găzdui viață. Este singurul satelit din Sistemul Solar ce are o atmosferă substanțială și are la suprafață lichide, chiar dacă nu apă, ci metan. Sub gheață se găsesc și oceane formate din apă și amoniac.
- NASA va trimite o dronă către Titan, ca parte a unei misiuni care va face 8 ani până acolo.