Un video a devenit viral pe TikTok. Acesta aparține lui Becky Martin, mamă a trei copii care povestește în acesta cum la nașterea primilor doi copii ai săi asistentele de la maternitate i-au adus alt copil.
”Bebelușii mei au fost schimbați cu alții, de două ori. Imediat greșelile au fost observate și corectate. La primul au venit cu un băiețel și mi-au spus – ți-am hrănit bebelușul – iar eu le-am spus – păi, eu alăptez – Și mi-au spus apoi – Scuze, bebelușul greșit. – La al doilea copil au venit cu o fetiță și mi-au spus – ți-am adus fiica – Iar noi le-am spus că fiica noastră este deja în cameră cu noi.” povestește Becky pe în videoclipul postat pe rețeaua de socializare.
Aceasta continuă spunând că la al treilea copil a devvenit paranoică și că a refuzat să plece de lângă copil, chiar și atunci când trebuia să i se facă analize. Chiar și medicul ei a râs de ea, glumind că ”Da, Becky, toată lumea încearcă să îți fure bebelușul”.
Însă mămica nu s-a lăsat intimidată și spune că astfel de lucruri se pot întâmpla și că din acest motiv multe mame decid să nască acasă. Ca dovadă că postarea ei care a strâns peste 2 milioane de vizualizări a generat comentarii din partea altor persoane care au trecut prin astfel de experiențe.
- ”La naștere mie mi-au adus o fetiță, deși născusem un băiețel. Iar asistenta care mi-a adus-o nu participase la naștere. Până la urmă aceasta a recunoscut că a încurcat sălile de naștere”
- ”Mama mea a fost nevoită să îl caute pe fratele meu prin spital după ce l-a născut.