Un fost ofiţer al Beretelor Verzi, trupele speciale americane, a fost condamnat vineri la 15 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei.
Racolat din studenţie
Potrivit Departamentului de Justiţie citat de AFP, Peter Debbins, de 42 ani, născut în SUA din mamă rusoaică, a fost racolat de serviciile secrete ruseşti în 1996, înainte de a intra în armată.
Reprezentanţii Ministerului de Justiţie au transmis printr-un comunicat de presă că „în 1997, lui Debbins i s-a dat un nume de cod de către agenţii serviciilor de informaţii ruseşti şi a semnat un document care atestă că doreşte să servească Rusia„.
Debbins, a fost racolat de serviciul de informaţii rus, GRU, pe când se afla la Celeabinsk în cadrul unui program de studii.
Tânărul care avea o prietenă rusoaică, fiică a unui ofiţer GRU, s-a declarant recrutorilor ca fiind anti-american şi „fiu al Rusiei”.
Procurorii americani au arătat instanţei că „între septembrie 1997 şi iulie 1998 Debbins a locuit şi lucra în Rusia, iar în timpul celor 10 luni acesta s-a căsătorit cu iubita sa din Celeabinsk iar GRU a oficializat relaţia clandestină pe care o aveau cu activul lor în ascensiune”.
Spionaj ca-n filme…
Peter Debbins a slujit întâi în armată, după care a fost încurajat de GRU să se alăture trupelor speciale ale forţelor armate americane, Beretele Verzi, unde a urcat până la gradul de căpitan.
Între anii 2005 – 2010 ofiţerul a raportat unei companii-paravan a GRU, Eastern Marketing Solution.
În această perioadă ofiţerul a făcut parte din comunitatea de informaţii şi apărare a SUA, Marii Britanii şi NATO, lucrând cu contractori din domeniul apărării.
Ofiţerul a fost detaşat de-a lungul timpului în Germania şi Azerbaijan,