Bugetul municipiului Iaşi pentru anul în curs nu a întrunit, pentru a doua oară, numărul de voturi pentru a fi aprobat, primind aviz negativ din partea consilierilor USR-PLUS şi PSD, transmite Agerpres.
După o dezbatere de aproape cinci ore în plenul Consiliului Local Municipal Iaşi pe amendamentele depuse de consilierii locali, consilierii USR PLUS şi PSD au refuzat luni să voteze bugetul pentru anul în curs în forma propusă de primarul liberal Mihai Chirica.
Astfel, la fel ca şi în şedinţa din 22 aprilie, consilierii locali PSD au părăsit sala de şedinţe în momentul votului.
„Partidul Social Democrat îşi păstrează aceeaşi linie pe care a avut-o şi înainte de sărbătorile pascale şi spune că Iaşiul este blocat de mai bine de şase luni de zile. Invităm forţele politice PNL şi USR să îşi asume guvernarea locală prin votarea bugetului, buget construit prin amendamentele politice. Astăzi am văzut că şi USR a votat din amendamentele propuse, ceea ce e un lucru îmbucurător. Vă invităm să vă asumaţi guvernarea locală atât prin votarea bugetului cât şi mai ales prin implementarea acestuia. Aşa cum am spus de fiecare dată, dacă nu reuşiţi să găsiţi o cale de dialog astfel încât să guvernaţi acest oraş, PSD este deschis, şi invit, aşa cum am făcut-o până acum, atât PNL cât şi USR la discuţii pentru a asigura o majoritate pentru a debloca situaţia din oraş. Vă mulţumim şi o să ne retragem de la vot”, a spus liderul consilierilor locali PSD, Bogdan Balanişcu, înainte de a părăsi sala de şedinţe.
De asemenea, consilierii USR PLUS s-au abţinut de la vot.
„Întrucât noi am impus şapte condiţii foarte clare, niciuna dintre aceste condiţii nu a fost asumată public, iar amendamentele noastre pentru proiectele mari nu au fost susţinute,