SUA au atins o etapă optimistă cu privire la viitor. Au vaccinat peste 100 de milioane de oameni împotriva coronavirusului, potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.
Acest lucru înseamnă că aproape 40% din populaţia adultă s-a vaccinat, însă pentru imunizarea în masă e nevoie de atingerea unui procent de 70%.
Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor au anunţat, sâmbătă, că aproximativ 146,2 milioane de persoane au primit în SUA cel puţin o doză de vaccin COVID-19, inclusiv aproximativ 103,4 milioane de persoane care au fost complet vaccinaţi cu monodoza de la Johnson & Johnson sau cu două doze de Pfizer/BioNTech şi Moderna.
Centrele administrează în medie aproximativ 2,55 milioane de doze pe zi, o scădere de aproximativ 25%, faţă de vârful de 3,38 milioane raportat pe 13 aprilie.
Preşedintele SUA, Joe Biden, a promis iniţial să fie administate 100 de milioane de doze până la cea de-a 100-a zi de funcţie şi ulterior a ridicat acest obiectiv la 200 de milioane de doze.
Statele Unite au îndeplinit acest punct de referinţă pe 22 aprilie, cu o săptămână înainte de termenul limită auto-impus de preşedinte.