Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă din Bucureşti se reunește la 11:00 pentru a relaxa restricțiile

Capitala s-ar putea relaxa de mâine. Oficialii orașului se reunesc astăzi, într-o ședință a comitetului pentru situații de urgenCapitala s-ar putea relaxa de mâine. Oficialii orașului se reunesc astăzi, într-o ședință a comitetului pentru situații de urgență, în care ar urma să decidă ridicarea unor restricții, după ce incidența a coborât, de două zile, sub 3 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori.

Şedinţa CMS Bucureşti va avea loc la ora 11:00 și se va desfăşura online, a spus prefectul Capitalei, Alin Stoica, citat de Agerpres.

El a adăugat că în cadrul şedinţei se va discuta despre redeschiderea sălilor de spectacole şi a restaurantelor, în condiţiile în care, începând de vineri, rata de incidenţă a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a scăzut sub trei la mia de locuitori.

„Şedinţa Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă va avea loc la ora 11,00, online. După cum am precizat şi până acum, vor fi discutate două lucruri, şi anume sălile de spectacol şi restaurantele deschise la interior în proporţie de 30 la sută din numărul de locuri disponibile. Deschiderea sălilor de spectacol şi a restaurantelor la interior este scenariul din hotărârea de guvern”, a precizat prefectul Capitalei.

Hotărârea care va fi adoptată de CMSU Bucureşti va intra în vigoare luni, la ora 00,00.

„Fiecare se poate organiza de luni în colo să deschidă sălile de spectacol şi restaurantele la interior şi doar în proporţie de 30%”, a mai spus prefectul Capitalei.

Bucureştiul a înregistrat sâmbătă 2,86 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară, când s-a înregistrat o incidenţă de 2,98 cazuri.

Editor : Monica Bonea

 » sursa: www.digi24.ro