Joe Biden umilește Turcia: SUA recunoaște în mod oficial genocidul comis de turci împotriva armenilor

Preşedintele american Joe Biden a recunoscut, sâmbătă, în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman. Biden a devenit primul preşedinte american care face acest lucru şi riscă o potenţială ruptură cu Turcia, dar semnalează astfel implicarea în lupta pentru drepturile omului în lume, relatează cnn.com. Preşedintele Turciei, ministrul de Externe şi directorul de comunicare al Preşedinţiei Turciei au reacţionat, afirmând că administraţia SUA arată greşit istoria, iar decizia este “una cu adevărat nefericită pentru relaţiile Turcia – SUA”.

Premierul Armeniei, Nikol Pashinyan, a reacţionat în social media după declaraţia lui Biden: “SUA şi-a demonstrat însă o dată angajamentul neclintit pentru protejarea drepturilor omului şi a valorilor universiate”. 

Într-o declaraţie prin care a marcat împlinirea a 106 ani de la începutul masacrului, Biden a notat: “În această zi a fiecărui an ne amintim de vieţile tuturor celor care au murit în genocidul armean din perioada otomană şi ne reînnoim angajamentele de a preveni repetarea vreodată a unei astfel de atrocităţi”. “Astăzi, când plângem ce s-a pierdut, să ne îndreptăm privirile către viitor – către lumea pe care vrem să o construim pentru copiii noştri. O lume neafectată de răul intoleranţei, în care drepturile omului sunt respectate şi în care toţi oamenii îşi pot duce vieţile cu demnitate şi în siguranţă. Să ne reînnoim voinţa comună de a preveni ca oriunde în lume să mai aibă loc atrocităţi. Şi să continuăm calea vindecării şi reconcilierii pentru toţi oamenii din lume”, a adăugat Joe Biden.

Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavuşoglu, a reacţionat pe Twitter după declaraţia lui Biden, el notând că Turcia nu primeşte de la nimeni lecţii despre istoria sa. “Nu primim de la nimeni lecţii despre istoria noastră. Oportunismul politic este cea mai mare trădare a păcii şi dreptăţii. Respingem total această declaraţie, bazată doar pe populism”.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a transmis sâmbătă un mesaj de condoleanţe pentru “armenii otomani care şi-au pierdut vieţile în cincumstanţele dificile ale Primului Război Mondial”.

Directorul de comunicare al preşedinţiei Turciei, Fahrettin Altun, a afirmat că decizia administraţiei Biden “de a arăta greşit istoria” având în vedere calcule politice este “una cu adevărat nefericită pentru relaţiile Turcia – SUA”.

Premierul Armeniei, Nikol Pashinyan, a reacţionat în social media după declaraţia lui Biden. “SUA şi-a demonstrat însă o dată angajamentul neclintit pentru protejarea drepturilor omului şi a valorilor universiate”, a scris Pashinyan pe Twitter.

Genocidul armean este recunoscut de către aproximativ 30 de ţări şi de către comunitatea istoricilor.

Potrivit unor estimări, între 1,2 şi 1,5 milioane de armeni au fost ucişi în timpul Primului Război Mondial de către trupele Imperiului Otoman, la acea vreme aliat al Germaniei şi Austro-Ungariei.

Însă Ankara refuză folosirea cuvântului ”genocid” şi respinge orice voinţă de exterminare, evocând masacre reciproce, pe fondul războiului şi foametei, soldate cu sute de mii de morţi în ambele tabere.

Congresul Statelor Unite a recunoscut genocidul armean în decembrie 2019, într-un vot simbolic. Acest text a fost apărat de către senatori din ambele partide americane, însă a fost blocat în mai multe rânduri de către aliaţi republicani ai lui Donald Trump. La începutul mandatului său, Donald Trump a catalogat masacrarea armenilor în 1915 drept una dintre cele mai rele atrocităţi în masă din secolul al XX-lea”, însă nu a folosit cuvântul ”genocid”.