Un austriac bolnav de scleroză multiplă, afecţiune ale cărei simptome se agravează odată ce temperaturile cresc, şi-a reclamat ţara la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pe motiv că nu l-a protejat împotriva încălzirii globale.
„După 25 de grade Celsius, trebuie să folosesc un scaun cu rotile. Cu alte cuvinte, sunt deja afectat de criza climatică şi voi fi şi mai afectat pe viitor”, a explicat bărbatul, rămânând anonim.
În vârstă de 40 de ani şi de profesie consultant în domeniul energiei, el este susţinut de asociaţia Gretei Thunberg, „Fridays for Future”, care a strâns donaţii de 30.000 de euro pentru costurile procesului.
Iniţial, austriacul a deschis un proces în ţara lui, dar fără succes, aşa că acum susţine, în faţa CEDO, că Austria îi încalcă inclusiv dreptul la viaţă. Două plângeri similare sunt în examinare la Curtea Europeană: şase portughezi acuză 33 de ţări europene că nu şi-au îndeplinit angajamentele privind combaterea încălzirii globale, iar o asociaţie din Elveţia a dat în judecată această ţară pentru „neglijenţă climatică”.