Retailerul suedez IKEA, cel mai mare comerciant de mobilă la nivel global, a început lucrările de construcție a unui nou magazin în România, în Dumbrăvița, lângă Timișoara, orașul în care compania a tot amânat deschiderea unei unități deși de aici primea printre cele mai multe comenzi online. Autorizația i-a fost emisă de primărie în vara anului trecut.
Acesta va fi al treilea magazin Ikea din România, termenul posibil de deschidere fiind în primăvara anului viitor, conform Adevărul. Compania suedeză are două magazine Ikea în România, ambele în București, primul fiind deschis pe 21 martie 2007.
Ikea este renumit pentru marile sale magazine, cu o suprafață de peste 20.000 de metri pătrați, amplasate la marginea orașelor. Grupul suedez a fost însă nevoit să își modifice modelul de business pe fondul creșterii concurenței și al preferinței consumatorilor de a comanda mobilă online de acasă în loc să se deplaseze până la periferia orașelor.
Suedezii anunțaseră că intenționează să atingă un număr total de 9 magazine în România, cel mai mare din regiune, în urma unei investiții estimată la peste 500 milioane de euro. Prin acest demers, compania ar crea 3.000 de locuri de muncă în România. Reprezentanții IKEA a anunțat în repetate rânduri că au pe listă Timișoara, Brașov și Cluj-Napoca, pentru noi magazine.
Foto: Andrei Kalo
Comentarii
comentarii