Copiii mai mici de 3 ani, exceptați de la plata întreținerii
„Copiii până la împlinirea vârstei de trei ani sunt exceptaţi de la plata cheltuielilor repartizate după numărul de persoane”, se arată în proiectul de act normativ amendat de Comisia pentru administraţie publică a Senatului.
Propunerea legislativă a fost inițiată de deputatul liberal Florin Roman, care explică faptul că nu i se pare în regulă ca minorii sub trei ani să fie incluși la plata întreținerii din moment ce aceștia nu pot folosi singuri liftul sau lumina electrică de pe holuri. Potrivit Agerpres, au fost înregistrate 134 voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”.
„Plata întreţinerii casei scării unui bloc este achitată de părinţi, iar copilul nu poate folosi liftul singur, nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezenţa părinţilor sau a unui adult. Cheltuielile alocate fiecărui copil în vârstă mai mică de trei ani pentru întreţinerea blocului pot fi folosite de părinţi mai bine pentru costurile creşterii acestor copii”, a explicat deputatul Florin Roman
Propunerea legislativă urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.