O nouă statuie a lui Isus se construieşte în Brazilia, iar aceasta va avea o înălţime de 43 de metri cu tot cu piedestal, ceea ce o va face a treia cea mai înaltă statuie a lui Isus din lume, potrivit BBC.
Statuia va fi mai înaltă aşadar decât celebra statuie Cristos Mântuitorul (Christ The Redemeer) din Rio de Janeiro, care are 38 de metri, şi al cărui cap a fost creat de gălăţeanul Gheorge Leonida, notează Hotnews.ro.
Aceeaşi sursă arată că statuia Christo Redendor este construită în oraşul Encantad (statul Rio Grande do Sul), iar capul şi braţele întinse au fost deja adăugate săptămâna trecută structurii.
Proiectul a fost al unui politician local, Adroaldo Conzatti, care a murit în martie de Covid. Construcţia a început în 2019.
În valoare totală de 350.000 de dolari, construcţia ar putea fi finalizată anul acesta, a transmis Asociaţia Prietenilor lui Cristos. Realizarea statuii este finanţată prin intermediul unor donaţii.
Potrivit presei internaţionale, de la o mâna la cealaltă a statuii sunt 36 de metri. Un lift intern va duce turiştii într-un punct în zona pieptuluiâ, de unde vor putea privi împrejurimile, la aproximativ 40 de metri înălţime.
Doar statuia Jesus Buntu Burake din Sulawesi, Indonezia, care are 52,55 de metri (cu piedestal inclus) şi Cristos Regele din Swiebodzin, Polonia, care are 52,5 metri, sunt mai înalte.