Vasile Lipan a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.. Profitând de faptul că apartamentele de pe scara unde lucrau erau deschise acesta a încercat întâi să fure conținutul unei poșete, apoi din apartamentul altei persoane a încercat să ”șterpelească” un telefon mobil marca Nokia cât și o borsetă de culoare roșie, în care se aflau câteva bijuterii, câteva chei și alte mărunțișuri. Din fericire, acesta a fost prins asupra faptului, în cazului primului furt sunetul telefonului mobil dându-l de gol.
Cum s-a petrecut prima tentativă de furt
Vasile Lipan împreună cu alți doi muncitori efectuau lucrări de eliminarea apei menajere și a nămolului de la subsolul pentru eliminarea apei menajere, folosindu-se de o pompă care era alimentată cu energie electrică de la instalația electrică a apartamentului nr. 2, în care locuiește una dintre victime, cablul de alimentare trecând prin ușa lăsată întredeschisă a acestui apartament. Ceilalți doi muncitori se aflau la subsolul blocului, Vasile Lipan se afla în scara blocului și cu ajutorul unei funii, scotea gălețile cu nămol, pe care ceilalți doi le încărcau, iar la un moment dat proprietara apartamentului de unde se făcea alimentarea cu energie electrică a pompei a ieșit din apartament pentru a pune afară rufele la uscat. Atunci, inculpatul a intrat în apartament, prin ușa lăsată întredeschisă și, ajungând în sufragerie, a observat o poșetă agățată de mânerul mobilei pe care se afla televizorul, s-a aplecat asupra poșetei cu scopul de a sustrage banii aflați în poșetă, moment în care i-a sunat telefonul mobil pe care-1 avea asupra lui. Auzind tonul de apel al telefonului mobil, fiica proprietarei apartamentului s-a deplasat în sufragerie și l-a surprins pe inculpat, care era aplecat asupra poșetei, a strigat la acesta, hoțul a părăsit apartamentul în fugă, deplasându-se până la o ghenă pentru gunoi aflată în aproprierea blocului unde se efectuau lucrările de subsol.