Universitatea Oxford a anunţat oprirea unui studiu clinic ce presupunea testarea pe copii şi adolescenţi a vaccinului anti-COVID dezvoltat împreună cu compania AstraZeneca, informează Wall Street Journal.
Studiul, iniţiat în Marea Britanie în luna februarie a acestui an, urma să fie realizat, conform BBC, pe un grup de 300 de voluntari cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani.
Universitatea Oxford a motivat oprirea testărilor prin faptul că aşteaptă noi informaţii referitoare la posibila legătură dintre vaccinul AstraZeneca şi cazurile de tromboză apărute în mai multe ţări europene. Şapte persoane din Marea Britanie au murit în urma formării de cheaguri de sânge după ce li s-a administrat acest tip de vaccin.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat că va prezenta până cel târziu joi, 8 aprilie, rezultatul evaluării sale cu privire la posibila legătură între vaccinul AstraZeneca şi trombozele semnalate la pacienţi imunizaţi cu acest ser.
Anunţul survine la câteva ore după ce şeful strategiei de vaccinare a EMA, Marco Cavaleri, menţionase existenţa unei legături între vaccinul AstraZeneca şi cazurile de tromboză observate după administrarea acestui vaccin.
Editor : Mihnea Lazăr