Ministrul educației a spus marți seară la Digi24 că profesorul de matematică din Suceava care a apărut fără mască în fața elevilor trebuie sancționat. „Imaginea a fost modificată în Photoshop de către Inspectoratul de Poliție Suceava”, a spus Sorin Cîmpeanu.
„Deosebit! E regretabil!”, a spus Sorin Cîmpeanu, la Digi24, despre profesorul din Suceava care a apărut în fața elevilor fără mască, dar a fost desenată ulterior în comunicatul transmis de Inspectoratul Județean de Poliție.
„Sigur că am cerut o raportare la Inspectoratul Școlar Suceava, pentru că imaginea este de la Inspectoratul de Poliție Suceava. Sunt două lucruri diferite. (Acțiunea, n.red.) avea ca subiect delicvența juvenilă. Profesorul de matematică a vrut să aibă o scurtă expunere fără mască. Total greșit! Sancționabil! Este o greșeală, au făcut-o și alții mai cunoscuți. Dar imaginea a fost modificată în Photoshop de către Inspectoratul de Poliție Suceava”, a mai spus ministrul educației.
El a spus că „e ușor de găsit” cel care a modificat fotografia, în încercarea de a ascunde lipsa măștii.
„E greu în același județ un inspectorat să dea vina pe alt inspectorat, dar vedem lucrurile clar: pe site-ul IPJ apare o poză Photoshopată. Cine a făcut asta? Ușor de ghicit. Greșeala îi aparține profesorului de matematică. Sunt două lucruri, una e greșeala și cealaltă e tendința de…”, a mai spus el.
Întrebat dacă elevii se pot plânge de profesorii care vin fără mască, ministrul educației a spus că afirmativ.
„Trebuie semnalate aceste situații, clar! Trebuie semnalate în primul rând conducerii școlii. Facem atât de multe eforturi pentru a demonstra că în școli se respectă regulile pentru a le putea ține deschise încât lucrurile astea chiar trebuie sancționate. Nu ai ce să cauți fără mască în fața elevilor”,