[VIDEO] Proteste masive în EUROPA: Fără restricții, vrem să trăim din nou în libertate!

Mii de oameni au participat, sâmbătă, la un protest faţă de restricţiile din pandemie, în oraşul german Kassel, în care s-au înregistrat şi ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine, relatează AFP.

Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene atunci când un grup de manifestanţi a încercat să forţeze un cordon al poliţiei pentru a se alătura altor protestatari.

Potrivit dpa, au avut loc ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine, dar şi între protestatari şi contramanifestanţi. Au fost reţinute mai multe persoane. Mai multe grupuri, majoritate de extremă stânga, au făcut un apel la germani să iasă în stradă sâmbătă în mai multe oraşe.

Poliția a avertizat, de asemenea, că demonstrația va fi dispersată dacă participanții refuză să respecte regulile privind purtarea măștilor și distanțarea socială. Polițiștii au spus că au folosit gaze lacrimogen și bastoanele din dotare împotriva protestatarilor. La manifestația din Berlin au participat circa 20 de mii de cetățeni.

Proteste masive au avut loc și la Londra.

Thousands of people in London exercising their right to assemble and protest. Liberty should not be taken for granted.#COVID19 #londonprotest #Libertypic.twitter.com/ZewfwbSOAd

— Newton Peter Clarke 💎 🇬🇧 (@NewtonClarkeUK) March 20, 2021

Mii de olandezi au ieșit la proteste în centrul orașului Amsterdam. Săptămâna trecută olandezii au fost bătuți cu bestialitate de forțele de ordine, însă de această dată cetățenii au fost protejați de veteranii de război, care au format un cordon în jurul cetățenilor care protestau pașnic. Poliția a folosit tunuri cu apă pentru a dispersa manifestația.

De ME heeft zojuist de waterkanonnen ingezet op het #Museumplein pic.twitter.com/4Fl6jfpjS8

— Owen (@_owenobrien_) March 20, 2021