Scrie Ștefan Vlaston în Adevărul despre problema arzătoare la ordinea zilei: salarizarea personalului bugetar. Spune domnia sa că la ora actuală, deși oficial nu cunoaștem cu exactitate, ar fi vorba de 1,249 milioane de bugetari în sistemul public fară cei de prin servicii secrete și alte structuri ascunse.
Frapează faptul că, potrivit domniei sale, în 2004 aceeași Românie, cu mai multă populație, era deservită de numai 850.000 de persoane cu carte de muncă la stat. De aici putem porni orice discuție legată de salarii de sporuri de eficiență și nu terminăm prea curând. De asemenea dacă ne gândim la nivelul de digitalizare din administrație raportat la aceeași perioadă, nu e bine, că unii mai încasează și pensii pe lângă salariul de la stat iar e o discuție, precum și frageda vârstă la care o parte din angajații la buget încep să primesca pensie.
Acest aspect este doar unul din multele care ne arată că trăim într-o societate aflată într-o profundă criză morală; o societate devalizată spiritual cu accent pe căpătuire indiferent de preț sau conjunctură. Neavând suficientă pregătire filozofică sau sociologică ar trebui să mă abțin, dar cum mai toți suntem în aceeași situație cred că putem vorbi românește pe această temă.
Am învățat în copilărie, aceea comunistă, că alta nu am avut, despre bine și rău. Nu n-e băgat nimeni religia pe gât, dar mergeam la biserică și învățam cu părintele paroh despre puterea dumnezeiască și parcă Dumnezeu avea atunci puterea de a pune în sufletele noastre nevinovate sămânța binelui. În anii scurși se pare că lucrurile nu mai sunt așa, acolo unde trebuia să fie izvorul moralității și al iubirii de aproapele s-a întronizat opulența și goliciunea cuvântului rostit. Scăpată de sub controlul divin, imoralitatea s-a întins în tot organismul societății prin sistemul de învățământ; modelele de bunătate și realizare profesională au fost înlocuite cu personaje din mediul politic sau economic lipsite de scrupule și apreciate doar prin măsura averii lor, dar și tineri tupeiști al căror scop nu este decât tot ajungerea la îndestularea financiară prin celebritate.
Cel puțin pentru moment, instituția binelui, Biserica a pierdut prin proprii sai exponenți competiția prin rețelele sociale. Percepția binelui comun a devenit dorința pentru binele propriu care s-a întins că o plagă în societate. Lipsită de dimensiunea sacră a binelui societatea a rămas fară repere morale și de aici declinul continuu în care ne aflăm. Legile țării, care la bază ar trebui să aibă morala creștină sunt ciopârțite prin interpretări puerile, alambicate menite a se pune în slujba celor puternici și nu a binelui absolut bazat pe dreptate și adevăr.
Dacă veți face vreodată o petiție către vre-o instituție și veți avea noroc să primiți un răspuns o să constatați că va conține o trimitere repetată la legi paragrafe și articole care maschează neimplicarea și de fapt disculpă instituția în a nu face mai nimic în folosul tău. Dacă vei face apel la justiție într-un demers oarecare, o să constați că înainte de a ajunge la judecată intri într-un hățiș de termene și proceduri în care de cele mai multe ori fac ca judecata să fie închisă înainte de a începe în fond.