Dr. Valeriu Gheorghiță recunoaște pentru prima oară oficial morții din urma vaccinării

Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2,
Valeriu Gheorghiță, a afirmat în conferința sa de presă de marți (VIDEO aici, min 73) că, din informațiile pe care le are,
cauzele deceselor unor persoane care s-au imunizat sunt cardiovasculare
și neurologice și nu au legătură cu vaccinarea.

„Din informațiile noastre, este vorba de evenimente cardiovasculare și
neurologice, care au fost, din ce înțelegem, cauzele generatoare ale
acestei evoluții nefavorabile, care nu au legătură cu vaccinarea, ca să
fie cât se poate de clar. Este vorba despre un eveniment temporal
asociat cu momentul vaccinării și acest lucru cred că a fost deja
stabilit”, a explicat medicul, potrivit Agerpres.

Reamintim cititorilor și autorităților un studiu american care avertizează asupra asupra unei posibile cauze a deceselor și reacțiilor severe după vaccin ale
persoanelor vârstnice sau/și sensibile cu inima și circulația sângelui.

Potrivit lui Gheorghiță, Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a comunicat oficial în legătură cu persoanele decedate care au murit după ce s-au vaccinat, scrie Agenția națională de presă.

„Din ceea ce eu știu, vorbim de circa 7 sau 8 persoane care ne-au fost
aduse la cunoștință și pentru care noi am făcut comunicate oficiale. În
toate aceste cazuri, exceptând cazul doamnei asistente de la Institutul
‘Marius Nasta’
, în care nu am văzut raportul medico-legal, și de
asemenea cazul persoanei din județul Argeș, de la Mioveni, în care
iarăși încă nu a sosit raportul medico-legal, în toate celelalte s-a
stabilit cauza decesului„, a spus medicul, citat de Agepres.

Am căutat și noi aceste comunicate oficiale de care vorbește medicul Ghoegrhiță și nu le-am găsit. Pe site-ul specializat creat de STS pentru CNCAV se află doar trei referințe legate de decese, cu privire la cazul de la Bacău, și cazurile mai recente de la Mioveni și Târgu Jiu despre care ActiveNews a relatat aici UPDATE!
ÎNCĂ DOI ROMÂNI UCIȘI DE VACCIN. Un profesor de 45 de ani din Argeș și
un bărbat de 46 de ani din Tg. Jiu au murit la nici 24 de ore după ce
s-au vaccinat cu PFIZER / BioNTech. BILANȚUL NEGRU înregistrat de
ACTIVENEWS

Cu privire la cazul pensionarei de 73 de ani din Bacău, din 22 ianuarie a.c., primul recunoscut ca având legătură cu vaccinul, portalul Guvernului României afirmă că „Informațiile primite până la acest moment sugerează o suprapunere de
evenimente fără legătură de cauzalitate cu vaccinarea, ceea ce
încadrează cazul în categoria evenimentelor coincidente. Conform
Organizației Mondiale a Sănătății, evenimentul coincident este definit
ca „evenimentul produs după vaccinare, care nu este provocat de vaccin
sau de administrarea acestuia”.” Ați înțeles, desigur.

Cu privire la cazul de la Târgu Jiu, din 1 martie a.c., al lui Ioan Barbu,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro