Alimentarea cu gaze naturale în condiții de siguranță și racordarea de noi consumatori la sistemul de distribuție a gazelor naturale sunt obiectivele principale ale Delgaz Grid, un rol important în realizarea acestora revenind investițiilor derulate de companie. Astfel, sistemul de distribuție a gazelor naturale din județul Timiș a fost înlocuit, anul trecut, pe o lungime de circa 2 kilometri, principalele lucrări fiind în Timișoara și Lugoj.
Totodată, s-au realizat și lucrări de protecție catodică a conductelor pe o lungime de circa 9 kilometri, în localitatea Sânnicolau Mare.
Tot anul trecut, sistemul de distribuție a gazelor naturale din județul Timiș a fost extins cu aproape 7 kilometri, iar la Ghiroda au fost instalată o nouă stație de reglare-măsurare a gazelor. Totodată, unul dintre cele 8 autolaboratoare achiziționate de companie pentru detectarea eventualelor scurgeri de gaze naturale a ajuns în dotarea echipelor care gestionează rețeaua din județul Timiș.
Investițiile în modernizarea sistemului de distribuție reprezintă o prioritate și în acest an, în județul Timiș fiind programate înlocuiri ale rețelei de gaz pe o lungime de 21 kilometri, valoarea investițiilor depășind 11 milioane de lei. Cele mai importante lucrări prevăzute a fi finalizate în 2021 sunt în municipiul Timișoara.
Comentarii
comentarii