ActiveNews publică în parteneriat cu EVZ următorul comentariu documentat al jurnalistei Sabina Popescu:
Reciteam declarațiile ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, cu privire
la oferirea de mărțisoare în școli. „Toate îmi sunt permise, nu toate
îmi sunt de folos”, citase atunci Voiculescu din Biblie, spre a
caracteriza situația amintită. Murdară atitudine a ministrului, dacă e
să trecem în revistă felul în care și-a permis să calce peste cadavrele
cetățenilor, în repetate rânduri, demonstrând caracterul imoral,
necinstit pe care îl ascunde sub masca bunului creștin. Dar de ce să ne
mire? Așchia nu sare prea departe de trunchi, nu-i așa?
Tatăl ministrului Voiculescu probabil a atins culmea imoralității. Fac
referire aici la avantajele revoluționarilor anticomuniști de care a
beneficiat Vasile Voiculescu Iulian, în timp ce, de drept, era
securistul comuniștilor.
Odată cu apariția în spațiul public a
informațiilor referitoare la colaborarea tatălui ministrului Sănătății
cu Securitatea, omul nou al victoriei Vlad Voiculescu s-a grăbit a se
disculpa elaborând o dare de seamă, care probabil a înmuiat inimile
credule și naive. Ce nu înțelege sau se preface că nu înțelege
Voiculescu, și nu doar el, ci toți reformatorii puri și intransigenți,
este faptul că gestul convinge, nu banalul argument.
Precizările lui Vlad Voiculescu au
venit după ce în spațiul public a apărut o decizie a Curții de Apel
București din 2015, prin care Vasile Voiculescu Iulian, tatăl lui Vlad
Voiculescu, a fost declarat colaborator al poliției politice comuniste,
el semnând, începând cu 1978, mai multe angajamente cu Securitatea, și
oferind informații despre colegii și cunoscuții care ascultau Radio
Europa Liberă sau spuneau bancuri cu tentă politică.
”Taică-miu (un
intelectual, un ministru, nu își permite să se exprime despre părintele
său, public, decât făcând referire la „tatăl meu”, nu ”taică-miu”) nu e perfect și sigur a făcut greșeli (a
fi delator sau denunțător nu reprezintă o greșeală oarecare, ci o
greșeală care poate distruge destine; este cert faptul că a făcut
poliție politică, deci nu a făcut delațiuni formale, inofensive). Nu vreau să comentez în niciun fel decizia respectivă (de ce să nu fie comentată? Dacă tatăl său a fost condamnat pe nedrept?!). Taică-miu a ieșit în stradă în 1989 (a fost în misiune și a fost implicat în diversiunea cu teroriștii care a condus la circa 3.000 de victime?) și a avut un certificat de revoluționar (certificatul
de revoluționar presupune: teren sau pământ gratuit la Snagov sau în
alte zone privilegiate, spațiu comercial gratis în centrul capitalei și
indemnizație de aproximativ 2.200 lei/lună net, timp de 24 de ani, până
când a fost deconspirat. Nu a trebuit să restituie terenul, spațiul
comercial și banii încasați timp de 24 de ani. De ce nu i-a
restituit?