Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Bucureşti a rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, după ce a fost prins de radar conducând cu o viteză de 219 km/h pe DN 2 E85, în afara localităţii Costeşti, informează Agerpres, care citează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Buzău.
Potrivit sursei citate, poliţiştii rutieri, împreună cu cei de la transporturi feroviare şi poliţiştii de ordine publică din cadrul secţiilor de poliţie rurală, au efectuat în cursul zilei de marţi o serie de acţiuni pentru prevenirea accidentelor în zona trecerilor la nivel cu cale ferată din judeţ, în urma cărora au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale pentru abaterile constatate şi au reţinut 4 permise de conducere pentru neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată.
De asemenea, poliţiştii rutieri au aplicat 166 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi au reţinut în vederea suspendării 20 de permise de conducere.
„Aparatele radar au înregistrat 33 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 6 de conducători auto s-a luat pe lângă sancţiunea contravenţională şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile. Cu cea mai mare viteză – 219 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui bărbat de 50 de ani din Bucureşti, ce rula pe DN 2 E85, în afara localităţii Costeşti. Alte permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, pentru neacordarea de prioritate şi pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” , se arată într-un comunicat de presă, remis miercuri AGERPRES.
Poliţiştii au mai aplicat 13 amenzi pentru nepurtarea centurii de siguranţă, 11 pentru conducerea autovehiculelor cu diferite defecţiuni tehnice şi 24 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.